„Voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.” (Psalmul 23:6)

     Pentru unii dintre noi, dragostea lui Dumnezeu nu pare reală. Oare de ce? Poate, pentru că am încercat să facem din pământul acesta casa noastră. Și prin urmare, trăim în îngrijorare și frustrare. Doar atunci când vei avea imaginea corectă despre acolo, vei avea poziția corectă despre aici. Când înțelegi care este adevărata ta casă, moartea nu va fi pentru tine finalul, ci o trecere. În secunda următoare după ce vei fi murit, vei fi escortat în prezența lui Dumnezeu. Nici nu-ți vei da seama că ai murit! Nu ești răsuflat, ci transferat. Mai rapid decât o clipeală din ochi, treci dintr-o dimensiune în alta. Treci de la viața în acest timp și spațiu limitate la locuirea „în casa Domnului pentru totdeauna.” Cei mai mulți dintre noi nu vom muri brusc, în urma unui atac de cord, a unui AVC sau a unui accident de mașină. Pentru majoritatea dintre noi, moartea va veni treptat, pe măsură ce ne uzăm în timp. Vom simți cum corpul ni se deteriorează și se atrofiază și vom ști că ne apropiem de moarte. Apoi Dumnezeu ne va seta pe „modulul de tranziție” (dacă putem spune așa), care ne face să dorim și să iubim mai mult cerul decât pământul, așa că ne vom gândi: „Mi-ar plăcea ca Dumnezeu să mă ia acasă!” Poate ne va prefața gloria Sa și ne va lăsa să-L vedem pe Mântuitorul cum așteaptă să ne întâmpine! Când ne vom deschide larg brațele, vom dori ca această plecare să se producă mai repede! Vom spune asemenea psalmistului David: „Dar eu, în nevinovăţia mea, voi vedea Faţa Ta: cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău.” (Psalmul 17:15) Așa că, pentru copiii Domnului, „Casă, dulce casă” va fi acolo sus!